Deputat Daniel Blaga: ,,Când promisiunile electorale nu susțin podurile, ci le dărâmă’’

0
135

Deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga a reacționat imediat după prăbușirea podului din județul Neamț, obiectiv inaugurat în urmă cu câteva luni, dar dărâmat la cea mai mică adiere a vântului, adică de un camion și o utilitară care circulau pe el. Parlamentarul dâmbovițean susține că lucrările de la podul cu pricina au legătură cu lumea politică și chiar cu județul Dâmbovița.

,,În satul Luțca din județul Neamț, s-a prăbușit acum câteva ore un pod. Repararea sa fusese „finalizată” cu doar 6 luni în urmă. Grav este că acolo puteau să moară oameni! În momentul prăbușirii, pe pod se aflau un camion și o autoutilitară, după cum relatează mass media din Neamț. Inspectoratul pentru Situații de Urgență anunță că șoferul camionului este rănit. Slavă Domnului că nimeni nu a decedat. 50 de ani de trafic în siguranță, asta promisese „baronul” Arsene, între timp condamnat la 8 ani de închisoare în primă instanță. 50 de ani „scufundați” în doar câteva luni, de dragul „aranjamentelor” cu firmele de casă.

Povestea tristă de la Luțca are legătură și cu județul Dâmbovița. Conform TVR, firma care a executat lucrările la podul prăbușit a fost Darcons SRL, o „celebră” entitate juridică „de-a casei” PSD. Aceeași firmă care câștigase licitația pentru lărgirea la 4 benzi a DN71 Bâldana – Târgoviște. Din fericire, acel proiect a fost anulat de către Cătălin Drulă, pe vremea când acesta a fost Ministru al Transporturilor. Propunerea sa? Un drum rapid modern prin afara satelor: drumul expres București-Târgoviște. Din nefericire, odată cu „înscăunarea” lui Grindeanu la Transporturi, proiectul modern a fost „tăiat” pentru a face loc planului initial: acela de a umple buzunarele baronilor PSD, căci, pentru cine nu știe, acționarul unic al Darcons e Romică Rotaru, fost consilier județean PSD și tatăl fostului deputat PSD Alexandru Rotaru.

Acum un an, proiectul lui Cătălin Drulă a evitat un dezastru. Astăzi, dezastrul e din nou posibil. Din păcate, tot ce putem face acum e să sesizăm toate aceste nereguli. Să vorbim despre ele cu subiect și predicat și să ne luptăm în fiecare comisie pentru întârzierea acestor „proiecte” cu sens unic: buzunarul PSD’’, a precizat deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here