Jandarmii dâmbovițeni vor fi prezenți sâmbătă, 4 iunie a.c., în zona circuitului Sângeriș din municipiul Moreni, cu ocazia desfășurării Campionatului Național Individual al României de Endurocross Polaris 2022, etapa a IV-a.
Pentru ca activitățile să decurgă în bune condiții, se vor constitui dispozitive de ordine şi siguranţă publică formate din efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa şi celelalte autorităţi pentru a preveni posibilele incidente înainte și pe timpul desfășurării evenimentului.
Pe această cale, adresăm participanţilor următoarele recomandări preventive:
- să aducă la cunoştinţa autorităților eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;
- să respecte măsurile impuse de organizator în ceea ce privește desfășurarea competiției;
- să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul