Președintele CCIA Dâmbovița, Valentin Calcan susține modificarea legii camerelor de comerț! ,,Întreb direct pe cei care dau cu pietre pentru apariţia aceste ,,noi taxe”: cât este comisionul bancar pentru plata unei facturi în lei către un partener comercial deținător al contului într-o altă bancă românească?’’

0
254

Camera de Comert, Industrie şi Agricultură Dâmboviţa susține Propunerea Legislativă 8254/2022 privind modificarea Legii 335/2007 a camerelor de comerţ din România! Președintele CCIA Dâmbovița, Valentin Calcan consideră că este mai mult decât o modificare, este o completare a legii camerelor de comerţ în sensul întregirii atribuţiilor pe care fiecare cameră judeţeană şi desigur camera naţională trebuie să le poată avea pentru a-şi îndeplini cu succes scopul pentru care acestea există: sprijinirea antreprenorilor, sprijinirea companiilor, sprijinirea mediului de afaceri. De fapt acesta a fost și subiectul principal al conferinței de presă care a avut loc astăzi la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, în cadrul căreia președintele instituției, Valentin Calcan a vorbit despre importanța acestor modificări legislative care sunt așteptate de peste 30 de ani, dar și despre istoria zbuciumată a instituției care și-a recăpătat abia după 1991 actualul statut, cel de reprezentant al oamenilor de afaceri.

,,Referitor la inițiativa legislativă privind modificarea legii camerei de comerț… am observat în media luări de poziție ale unor actori politici  care nu au foarte multă legătură cu mediul de afaceri. Vreau să spun foarte clar că instituția noastră, CCIA Dâmbovița, susține acest demers în Parlament, susține modificarea legii camerelor de comerț și aș putea spune că pe fond nu este o modificare, ci este o completare a legii camerelor de comerț, o completare  pe care sistemul cameral o aștepta încă din anii 1991, când, după Revoluție, a fost redeschis parcursul camerelor de comerț în România. Ar fi bine de știut că prima Cameră de Comerț a apărut în Franța în 1599, iar în România Alexandru Ioan Cuza  fost cel care a dorit adaptarea țării la necesitățile existenței unui sistem cameral care deja era foarte bine dezvoltat în Europa. Regele Ferdinand a fost cel care a venit apoi și a spus că sistemul cameral nu trebuie să aparțină statului, ci trebuie să aparțină societăților comerciale… E drept că a venit perioada comunistă în care camerele de comerț județene au fost închise. Noi aici , la Dâmbovița, ne-am pierdut sediul pe care din păcate nu am putut să-l mai recuperăm. Camera de Comerț a rămas numai la nivel de București, și  a  României, și pe fond a fost folosită numai ca un motor de ajutor în special în  litigiile internaționale, pentru că de regulă aceste litigii se judecă pe lângă Camerele de Comerț naționale și internaționale. Apoi, după Revoluție, a fost reintrodus sistemul cameral și sistemul județean… Ce facem noi? Sprijinim mediul de afaceri, sprijinim pe fiecare antreprenor în parte, nu numai pe membrii Camerei de Comerț, pentru că până la urmă noi suntem într-adevăr o organizație non guvernamentală, un ONG, avem membrii care sunt societăți comerciale, dar noi sprijinim întreg mediul de afaceri dâmbovițean.

Nu avem subvenții de la stat, nu avem niciun fel de ajutor al unei administrații publice, locale sau centrale. Veniturile noastre sunt exclusiv din munca pe care colegele și colegii mei o depun aici la Camera de Comerț și din cotizațiile membrilor Camerei. Ca urmare, această completare a legii camerei de comerț vine și adaugă, ca atribuții,  pentru Camerele de Comerț,  câteva lucruri foarte importante. Mă refer la…  certificatul de competență! Știți bine că nu poți să fi vânzător la un magazin dacă nu ai un certificat de competență în care cineva să-ți explice cum funcționează un magazin… Pentru absolut orice meserie există competențe prin care să demonstrezi că poți să desfășori acele activități. Ei bine, ca să fi antreprenor nu există un astfel de document și din păcate ultimii 30 de ani ne-au arătat  că ,,antreprenori’’ pot fi și niște persoane folosite care nu au, de multe ori, nici discernământ și care sunt puse în funcții de administratori de către anumiți ,,oameni deștepți’’ astfel încât să reușească să facă fel de fel de afaceri pe lângă lege. Ei bine administratorul ar trebui să aibă un astfel de certificat de competență. Să nu credeți că este o licență de Harvard sau de Oxford… Sunt doar câteva noțiuni despre ce înseamnă comerț, despre ce înseamnă să întocmești și să semnezi o factură și despre ce înseamnă responsabilitatea pe care o ai atunci când semnezi un contract sau atunci când angajezi o persoană, pentru că mai grav este să te duci și să încerci să devii salariat la o companie, te angajează un astfel de administrator, care nu are nici o legătură… și te trezești la sfârșitul lunii că nu ai nici salariu și eventual nici taxe și impozite plătite. De regulă nu prea ai ce să-i faci unui astfel de administrator. Din păcate calea în justiție este atât de greoaie încât cel mai bine este să previi. Ca să previi este necesară o minimă școlarizare, ce înseamnă să fi administrator de companie? Asta de fapt propune legiuitorul prin această modificare a legii camerei de comerț, astfel încât să poată fi eliberat acest certificat de competență…

Mă bucură dar mă şi întristează multitudinea de reacţii publice apărute ca urmare a depunerii la Senat a propunerii legislative privind camera de comert. Sunt bucuros deoarece este clar că vorbim de o inițiativă bună, aşteptată de 30 de ani în fapt dar, mă şi întristează reacțiile răutăcioase, în special cele venite din partea unora care nu au tăiat niciodată o factură, nu au stat niciodată cu sufletul la gură ca să vadă dacă mâine vor avea necesarul în bancă pentru plata salariilor şi a impozitelor aferente. Mai înţeleg că cea mai mare problemă a ,,supăraților” este apariţia unei noi taxe. Adică pentru cele 5253 de persoane fizice autorizate, câte erau la 31 decembrie 2021 înregistrate în Dâmboviţa sau pentru cele 6883 de întreprinderi individuale, o taxă de 10 euro pe an !. Adică 4 lei pe lună. Sau pentru cele 18925 de societăţi cu răspundere limitată, o taxă de 50 de euro pe an, adică 20 de lei pe lună! Întreb direct pe cei care dau cu pietre pentru apariţia aceste ,,noi taxe”: cât este comisionul bancar pentru plata unei facturi în lei către un partener comercial deținător al contului într-o altă bancă românească? Ca fost membru al Parlamentului timp de 12 ani, înţeleg unele mesaje publice răutăcioase. Până la un punct însă. Dincolo, adică acolo unde interesul general poate fi afectat, nu mai înțeleg. Ca urmare, dacă vrem şi noi în România să avem ,,o țară ca afară”, atunci să avem şi o Cameră de Comerț ca în Franța sau Italia, Austria sau Ungaria’’, a declarat Valentin Calcan, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Dâmbovița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here