HRAMUL MĂNĂSTIRII NUCET DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI

0
55

Cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii, vineri, 29 aprilie 2022, foarte mulți credincioși au participat la hramul Mănăstirii Nucet, de lângă Târgoviște. Ceremoniile au debutat, în biserica mănăstirii, cu Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și de diaconi, din care au făcut parte: Părintele Vicar Eparhial, Părinți Consilieri de la Centrul eparhial și Părintele Protopop al Protoieriei Târgoviște Sud.

A avut loc, apoi, procesiunea spre locul numit Izvorul de leac, în pădurea din apropierea mânăstirii, binecunoscut pelerinilor ce vin aici cu prilejul hramului sau pe tot parcursul anului, unde a avut loc sfințirea Aghesmei și, de asemenea,  binecuvântarea celor prezenți prin stropirea cu apă sfințită.

La eveniment, au luat parte autorități județene și locale, din care amintim pe: doamna Claudia Gilia, Prefectul județului, domnul Antonel Jîjîie, Vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, precum și alți deputați și senatori, doamna Luisa Bărboiu, primarul localității, primari din localitățile învecinate.

Înaltpreasfinția Sa a evocat însemnătatea istorică a evenimentului liturgic și duhovnicesc constituit de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, accentuând  fundamentul ei pascal, alături de rolul deosebit de important al Maicii Domnului în cultul și viața Bisericii noastre, ca Izvor al Vieții și Mijlocitoare a binelui nostru. Mitropolitul Nifon a arătat că Învierea Domnului este la baza credinței și a misiunii creștine, fiindcă ne aprofundează înțelesul existenței și susține viața și sănătatea noastră. Sufletului îi conferă certitudinea vieții veșnice, iar trupului  îi descoperă valoarea sa unică de templu al Duhului Sfânt, destinat înnoirii și transfigurării, de aceea, sănătatea trupească, alături de cea sufletească reprezintă o necesitate umană fundamentală. Ierarhul nostru a făcut apel la solidaritate și la misiune filantropică, îndemnând la ajutorarea aproapelui aflat în necazuri sau nevoi, mai cu seamă în această perioadă în care războiul creează multe victime, migrație și nevoi.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here