Distribuie articolul

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că bucuria dea face altora bucurie este iubire!

În numele iubirii de semeni, Organizația de Femei a PSD Dâmbovița continuă tradiția actelor caritabile, acțiune începută în urmă cu mai bine de un deceniu.

Și anul acesta, împreună cu doamnele social-democrate, am mers să-i vizităm pe cei vulnerabili, fie ei în vârstă ori copii.

Seniorii ne-au întâmpinat tăcuți, în pragurile caselor ori la porți, iar la plecare ne-au mulțumit și ne-au zâmbit. Astăzi nu doar am dăruit hrană, am și primit, căci zâmbetele lor calde, oferite nouă la plecare, sunt hrana noastră sufletească.

Cel mai mult ne-au emoționat copiii, care, cuprinși de curată bucurie și nerăbdare, și-au desfăcut darurile de Paște – dulciuri, jucării sau hăinuțe – și ne-au răsplătit cu îmbrățișări.

Astăzi, am reușit să lăsăm în urma noastră puțin mai bine decât am găsit. Credem în puterea binelui, în solidaritate, comuniune și ajutarea aproapelui!

Organizația de Femei a PSD Dâmbovița vă urează, tuturor, Sărbători Pascale binecuvântate!

 

PSD Dâmboviţa

 


Distribuie articolul