NOI VOLUME ALE EDITURII ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

0
300

Pentru a susține viața de credință, evlavia,  precum și râvna preoților și a credincioșilor din Eparhia noastră și nu numai, mai ales acum în perioada Postului Învierii Domnului, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei a tipărit, în condiții grafice deosebite, următoarele:

  1. Carte de Rugăciuni, 215 p., ediție revizuită și adăugită, ce cuprinde foarte multe rugăciuni, pentru prilejuri deosebite, într-un format lejer folosibil acasă, la biserică, pe drum sau la locul de muncă, cu scris mare și într-o prezentare deosebită. O carte necesară, pentru că, așa cum evidenția în Prefațasa Mitropolitul Nifon: “rugăciunea este pecetea prezenței lui Dumnezeu în viața și în aspirațiile noastre, dar și semnul biruinței și al împlinirii. De aceea, …intensificăm rugăciunea, pentru bunăstarea și pacea lumii noastre, pentru binele și ajutorarea aproapelui și a noastră, pentru aprofundarea vieții de credință și buna mărturie a Evangheliei lui Hristos în lume”.
  2. Prohodul Domnului și Prohodul Maicii Domnului, 80 p., ce cuprinde aceste două frumoase și pline de semnificații slujbe care, așa cum sublinia Mitropolitul Nifon în Postfața sa, constituie un puternic imbold misionar, deoarece: “…profunzimea lor liturgică și doctrinară, dar și mesajul lor misionar trebuie împărtășite, cu multă stăruință, tinerelor generații, pentru a le spori credința, a le aprofunda speranța și a le desăvârși iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.

3.Viața și Acatistul Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, 38 p., ediție de buzunar, mai cu seamă pentru pelerinii care vin zilnic la Catedrala din Târgoviște să se închine la moaștele sfântului, ori cu prilejul sărbătorii sale din ziua de 11 august. Așa cum spunea Înaltpreasfinția Sa, Sf. Ier. Nifon este “una din personalitățile marcante ale Ortodoxiei românești și universale, cel dintâi sfânt canonizat pe teritoriul țării noastre,…marele înnoitor al vieții spirituale de la noi, din prima parte a secolului al XVI-lea, care a reorganizat din temelii viața bisericească de aici, îndemnând la utilizarea tiparului în misiunea Bisericii, dar și la necesara aprofundare a principiilor Evangheliei lui Hristos, atât în viața personală, cât și în cea publică“.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here