Distribuie articolul

Au trecut doar câteva zile de când deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga a tras un semnal de alarmă, de la Tribuna Parlamentului, cu privire la fenomenul violenței care a cuprins și lumea politică și iată că a apărut un nou caz, de data aceasta la Mioveni, în județul Argeș, unde un primar a fost agresat de mai mulți interlopi chiar în sediul instituției. Parlamentarul dâmbovițean cere polițiștilor, procurorilor și judecătorilor să-și facă datoria, pentru ca aceste lucruri să nu se mai repete în alte părți.

,,Zilele trecute, am prezentat de la Tribuna Parlamentului o declarație politică prin care semnalam fenomenul violenței care a luat amploare și în viața politică. Aflu cu stupoare despre un nou incident grav petrecut de această dată în sediul primăriei din orașul Mioveni, în Argeș. Primarul localității, Ion Georgescu, a trecut prin clipe de teroare după ce patru indivizi din lumea interlopă au intrat cu forța în sediul primăriei și l-au agresat. Edilul povestește în mass media că a fost lovit peste față de liderul grupării de interlopi. Toți cei implicați în scandal au fost audiați de polițiști, iar agresorul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Pe bună dreptate, primarul se teme pentru viața lui și cere să fie protejat. Este uluitor până unde s-a ajuns și cum tupeul celor certați cu legea a căpătat atâta amploare. Jurnaliștii susțin că interlopul respectiv este cercetat pentru șantaj și s-ar fi lăudat că nu se teme de consecințe pentru că are relații în poliție. Îmi este greu să cred că este așa și sper că autoritățile competente vor aplica legea și vor arăta că nu este așa. Asemenea situații nu ar trebui să se petreacă niciunde, cu atât mai mult într-o instituție publică. Polițiștii, procurorii și judecătorii trebuie să își facă datoria, iar interlopii trebuie să înțeleagă că nu ei fac legea și nici nu sunt mai presus de aceasta, chiar dacă au avut unele portițe de scăpare la un moment dat’’, a declarat deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.

 


Distribuie articolul