11 Februarie, Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

0
47

Peste 100 de intervenții au fost gestionate de jandarmii dâmbovițeni în anul 2021, în urma apelurilor la numărul unic de urgență 112.

Intervenția pentru sprijinireaunor turiști aflați în dificultate în munții Bucegi, înlăturarea pericolului în urma semnalării prezenței urșilor în zonele locuite din 15 localități dâmbovițenesau aplanarea unor situații conflictuale reprezintă principalele solicitări la care au răspuns jandarmii în urma apelurilor la 112.

Pe parcursul anului 2021, jandarmii au acționat în 105 situații,iar intervențiile pentru soluționarea acestora au fost gestionatecu respectarea prevederilor legale în vigoare.

112 se folosește pentru a solicita gratuit serviciile specializate de intervenție (jandarmi, poliție, pompieri,ambulanță, SMURD) din orice rețea de telefonie mobilă sau fixă. Prin intermediul acestui număr unic se asigură asistență imediată în situații de urgență, în care este pusă în pericol viața, integritatea, sănătatea cetățeanului, ordinea publică, proprietatea publică/ privată sau mediul.

Vă reamintim că apelarea abuzivă sau falsă a numărului unic de urgență 112 se sancţionează cu amendă contravenţională conform prevederilor legale.

La nivel european, data de 11 februarie marchează Ziua Numărului Unic de Urgență 112.

 

 

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here