Începe extinderea şi modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște!

0
251

Încep investiţii importante la Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte! Primul obiectiv care intră în faza de șantier este Unitatea de Primiri Urgențe, care va beneficia de o extindere generoasă.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan a dat ordinul de începere a lucrărilor la investiţia care priveşte extinderea şi modernizarea Unităţii  de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte (SJUT). Cu acest prilej astăzi la SJUT a avut loc o conferință de presă la care au participat deputata Carmen Holban, membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor, primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, prefectul judeţului Dâmboviţa, Claudia Gilia, vicepreşedinţii CJD, Luciana Cristea şi Antonel Jîjîie, membrii unităţii de implementare, conducerea SJUT, cadre medicale. Președintele CJD, Corneliu Ștefan a vorbit  despre importanța acestei investiții, dar și despre celelalte obiective investiționale care urmează să se implementeze la SJUT.

,,Suprafaţa construită, la finalul acestui proiect, va fi de 1286 mp,  demisolul va măsura 517 mp, parterul se va întinde pe o suprafaţă de 715 mp, iar suprafaţa construită utilă va fi de 915 mp. Valoarea totală a acestui proiect va depăşi 8 milioane de lei, cu o cofinanţare din partea CJD de 3 milioane de lei. Pe lângă eficientizarea serviciilor privind sănătatea dâmboviţenilor vom avea şi un nivel ridicat privind calitatea actului medical. Vreau să mulţumesc tuturor cadrelor medicale care au lucrat şi care vor lucra în SJUT.

Termenul de finalizare a acestei investiţii este 31.12.2023. Pe lângă această investiţie importantă care va începe efectiv de mâine, constructorul va face organizarea de şantier şi de mâine  vor începe efectiv lucrările privind extinderea Secţiei de Primiri Urgenţe din cadrul SJUT. În maxim două săptămâni vom declara câştigătorul privind extinderea şi dotarea Ambulatoriului de specialitate din cadrul SJUT, licitaţia este în derulare, suntem în faza finală a acestei achiziţii publice şi în maxim două săptămâni vom avea câştigătorul.

Sediul nou de Ambulatoriu, care se va întinde pe 4 etaje,  va avea o valoare de 17 milioane de lei, cu o cofinanţare de 7 milioane de lei din partea CJD. Nu în ultimul rând vom avea extinderea secţiei de cardiologie pe care am promis-o dâmboviţenilor şi o vom finanţa în totalitate din bugetul propriu al CJD. Deci vom extinde Secţia de Cardiologie şi vom monta un angiograf  în valoare de aproximativ 2 milioane de euro. Suntem în plină procedură de achiziţie publică, sperăm ca în luna martie să avem declarat câştigătorul  şi în primăvara acestui an vom începe lucrările şi la această secţie din cadrul SJUT”, a declarat preşedintele CJD, Corneliu Ştefan.

 

Unitatea de Primire Urgenţă, cartea de vizită a unui spital!

 

Având în vedere investițiile care se prefigurează la orizont, managerul SJUT, dr. Claudiu Dumitrescu și-a luat angajamentul de a aduce medici specialiști la Târgoviște, în mod special de medicină de urgență.  ,,Unitatea de Primire Urgenţă este o carte de vizită a unui spital de o asemenea mărime, pentru că ştiţi foarte bine că Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte este cel mai mare ca mărime, structură, număr de paturi, spital judeţean din ţară şi era nevoie urgentă de o asemenea investiţie. Noi, ca şi conducere a CJD, ne vom concentra pe creşterea calităţii actului medical, iar dotarea şi această investiţie vor contribui la acest lucru. De asemenea ne vom concentra pe atragerea medicilor specialişti, în special medicină de urgenţă, dar şi alte specialităţi deficitare la nivelul spitalului”, a precizat managerul SJUT, dr. Claudiu Dumitrescu.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here