Distribuie articolul

Probleme mari cu formularul digital de intrare în țară, PLF! Deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga solicită factorilor decidenți să anuleze amenzile date în mod abuziv românilor care au venit din străinătate și care au avut de pătimit din cauza acestui formular. Mai spune Daniel Blaga că trimiterea acestor oameni la instanță nu este o soluție…

,,Să meargă în instanţă! Aşa le-a recomandat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, celor care au fost amendaţi abuziv din cauza erorilor apărute în ceea ce priveşte formularul digital de intrare în ţară, PLF. Cu seninătate, domnul Rafila îi îndeamnă pe nemulţumiţi să îşi piardă timpul prin sălile de judecată, pe banii şi nervii lor. Chiar dacă nu au nicio vină.

Cum traducem asta? Păi, e pandemie, dar o să vedem sălile de judecată şi mai pline, iar judecătorii vor avea de soluţionat noi mii de dosare. Nu e mai simplu, logic şi normal ca statul, puternicii din PSD şi PNL, să anuleze amenzile şi să nu se ajungă la un nou haos în instanţă?

Noi, cei din USR, am spus-o şi ne menţinem poziţia ferm – oamenii care au primit amenzi aiurea nu au de ce să fie trimişi la judecată, iar sancţiunile trebuie anulate. Bătaia de joc la adresa cetăţenilor trebuie să înceteze! Mai mult, oamenilor nedreptăţiţi ar trebui, într-un stat civilizat, să li se ceară scuze şi nu să fie umiliţi la cozi prin instanţă, aşa cum vor domnul Rafila şi cei care îl susţin’’, a precizat deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.

 


Distribuie articolul