Distribuie articolul

În perioada 22-24 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat  53 de acțiuni punctuale, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru limitarea răspândirii virusului Sars-CoV-2.

Activitățile au fost desfășurate sub autoritatea Instituției Prefectului și în colaborare cu celelalte structuri teritoriale ale M.A.I..

Pe parcursul celor trei zile, polițiștii au legitimat peste 7000 de persoane, au efectuat verificări la 222 de restaurante/terase/fastfood-uri, 59 de operatori autorizați/transportatori de persoane și în 915 mijloace de transport persoane.

De asemenea, polițiștii au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale pentru neportul măștii de protecție.

 Le recomandăm cetățenilor să respecte măsurile impuse de autorități atât pentru siguranța lor precum și a celor din jur!

 

 


Distribuie articolul