La Morteni, județul Dâmbovița, în ziua de Bobotează, se păstrează un obicei unic în țară care poartă numele de geavrelele. Tinerii satului, an de an, împodobesc cele 4 steaguri, care sunt reprezentative pentru cele 4 zone ale satului, respectiv Centrul, Braniștea, Florica și Băjenari. Partea esențială a ceremonialului se desfășoară în ziua de Bobotează, iar locuitorii satului participă la acest obicei care se păstrează cu sfințenie din generație în generație.
La evenimentul de la Morteni a participat astăzi și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a fost însoțit de vicepreședinții CJD, Antonel Jîjîie și Luciana Cristea, de deputatul Carmen Holban și administratorul public al județului, Cristian Avanu.
,,Felicit tinerii din Morteni care, în fiecare an de Bobotează, ies pe străzile comunei și sărbătoresc Geavrelele. Astăzi, am fost alături de ei, iar atmosfera care a cuprins cele două sate ale comunei este greu de descris, chiar dacă, din cauza pandemiei, ritualul nu s-a desfășurat așa cum cere tradiția.
Pe lângă evenimentul în sine, stropirea cu agheazmă a steagurilor împodobite cu batiste brodate de fetele din sat, sărbătoarea de astăzi ne arată ce înseamnă ? ?????̆????̆ ??????????. Tradițiile ?? ?????̆ ?̦? ?? ?????, iar pentru acest lucru, încă o dată, le mulțumesc celor care duc mai departe Geavrelele’’, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan.
La rândul său, deputata Carmen Holban i-a felicitat pe cei care duc mai departe această tradiție frumoasă și unică. ,,Tradițiile moștenite de la bunicii și străbunicii noștri sunt o adevărată carte de vizită! Astăzi, la Morteni, așa cum este obiceiul de Bobotează în fiecare an, s-a desfășurat un eveniment unic în țară, Geavrelele!
Cum se întâmplă de sute de ani, steagurile purtate de tineri și împodobite cu batiste lucrate de fetele din comună au fost sfințite de preotul din localitate, așa cum cere tradiția. Felicitări celor care duc acest frumos obicei mai departe!’’, a menționat deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban.