Distribuie articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Basarab I” Dâmboviţa este permanent alături comunitate din poziția de salvatori, dar și prin acţiuni umanitare.

Pompierii dâmbovițeni au creat o tradiție din ajutorarea semenilor și organizează an de an acțiuni prin care doresc să aducă mângâiere şi alinare celor aflaţi în nevoie şi totodată să simtă bucuria de a oferi câte ceva, din puţinul lor, celor defavorizaţi de un destin nedrept.

Astăzi, 20.12.2021, cu sprijinul Asociației Salvatorii Dâmbovițeni și al filialei județene de Cruce Roșie, pompieri și voluntari au ales să treacă pragul copiilor de la Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Copii cu Handicap din Târgoviște din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița. Ne dorim să dăruim un strop de bucurie acestor copii cu nevoi speciale,pentru care fiecare zi de activitate este un efort de recuperare și integrare și să le oferim daruri ca ajutoare ale lui Moș Crăciun.

Ne bucurăm de fiecare dată când reușim să aducem zâmbete pe chipurile celor pe care îi ajutăm,fiind cea mai mare mulțumire pentru noi.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 

 


Distribuie articolul