Au curs sancțiunile contravenționale

0
327

În perioada 18-19 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost angrenați în activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificare respectării măsurilor pentru prevenirea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, în cele două zile, au fost organizate 182 de patrule și utilizate 164 de autospeciale, iar polițiștii au intervenit la 50 de evenimente, dintre care 34 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

În urma activităților desfășurate în teren, polițiștii au aplicat 436 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 72.875 de lei.

Totodată, pentru abaterile de la regulile de circulație pe drumurile publice, polițiștii au reținut 22 de permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare, fiind folosite 19 autovehicule dotate cu echipamente pentru supravegherea traficului rutier.

De asemenea, în cadrul acțiunilor organizate pentru limitarea infectării cu virusul Sars-CoV-2, pe parcursul weekend-ului, polițiștii au legitimat peste 4.000 de persoane, au efectuat verificări la peste 200 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, la 41 de operatori autorizați/transportatori de persoane și în peste 500 de mijloace de transport persoane.

Pentru nerespectarea normelor privind portul măștii de protecție, polițiștii au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale.

Activitățile au fost desfășurate sub autoritatea Instituției Prefectului Dâmbovița și în colaborare cu celelalte structuri teritoriale ale M.A.I..

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here