Semnal tras de deputatul Carmen Holban: ,,Numărul dâmbovițenilor vaccinați a ajuns la puțin peste 30% din populația județului’’

0
125

Deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban a prezentat vineri, 3 decembrie, în cadrul conferinței de presă de la PSD Dâmbovița, măsurile urgente pe care Ministerul Sănătății se pregătește să le implementeze în cel mai scurt timp, astfel încât sistemul sanitar românesc să treacă mult mai ușor de valul 5 al pandemiei de Covid -19 care se anunță că va sosi foarte curând.

Toate măsurile instituite de social democrații care conduc Ministerul Sănătății vizează eliminarea riscului de infectare în rândul populației și conștientizarea importanței vaccinării, aceasta fiind soluția optimă pentru stoparea pandemiei de coronavirus. Semnalul de alarmă tras de parlamentarul dâmbovițean, Carmen Holban este că puțin peste 30% din populația județului Dâmbovița s-a vaccinat, numărul dâmbovițenilor vaccinați ajungând la 168.298 (doze complete).

,,Una dintre cele mai presante probleme ale acestei perioade este pregătirea sistemului sanitar pentru a diminua, cât de mult putem, efectele valului 5 al pandemiei. Pentru că da, este o certitudine, valul 5 va veni! Măsurile propuse de PSD la capitolul sănătate sunt obligatorii dacă dorim să prevenim tragediile văzute în vârful valului 4: medicamente antivirale în farmacii, eliberate pe prescripție medicală, pentru tratarea timpurie a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2, diagnostic și tratament ambulatoriu cât mai rapid pentru pacienții COVID-19, extinderea testărilor și eficientizarea anchetelor epidemiologie.

De asemenea, trebuie să dezvoltăm rapid serviciile de ambulatoriu, astfel încât oamenii să beneficieze de tratament înaintea apariției complicațiilor cauzate de COVID-19, în acest fel reușind să evităm și aglomerarea spitalelor. Însă, la fel de importantă este vaccinarea. Trebuie să înțelegem că imunizarea împotriva SARS-CoV-2 ajută organismul să lupte împotriva acestui virus, dar, la fel de bine, este și o mână de ajutor pe care o întindem medicilor și sistemului de sănătate românesc.

Nu au mai fost locuri în spitale pentru cei infectați cu COVID-19, pacienții erau tratați pe holuri, iar doctorii noștri, asistentele, ambulanțierii au avut momente când au ajuns la capătul puterilor. Persoanele vârstnice, precum și cele cu afecțiuni cronice trebuie să se vaccineze. Aici avem o altă problemă: reticența oamenilor, iar acest lucru s-a întâmplat pentru că au fost luate decizii fără consultarea celor vizați și nu au fost oferite explicații pe înțelesul tuturor.

Altfel ar fi stat lucrurile și în județul Dâmbovița în ceea ce privește numărul de persoane vaccinate. Ne apropiem de finalul anului, iar numărul dâmbovițenilor vaccinați a ajuns la 168.298 (doze complete), adică puțin peste 30% din populația județului. Dacă vrem să avem un început de an liniștit, vaccinarea este cea mai bună și sigură soluție. Cu ajutorul noului ministru PSD de la Sănătate, Alexandru Rafila, ne-am propus schimbarea radicală a atitudinii autorităților în gestionarea pandemiei.

Nu vor mai fi decizii arbitrare și impredictibile. Orice decizie care va fi luată va fi mai întâi discutată cu cei pe care aceasta îi vizează, astfel încât să creștem gradul de conformare voluntară din partea oamenilor. În încheiere, avem și o solicitare pe care o adresăm Ministerului Educației: vrem ca, în cel mai scurt timp. să fie elaborată o procedură mult mai clară privind modul de administrare a testelor în școli, dar vrem să fie specificat foarte clar și cum vor fi validate rezultatele acestora.

Există multă confuzie pentru că totul s-a făcut în grabă și toate acestea au legătură cu foștii miniștri USR-Plus de la Sănătate. Dacă testarea în școli debuta atunci când PSD o cerea, acum aveam deja reguli clare, bine stabilite, totul ar fi fost funcțional. Însă din păcate, miniștrii USR au blocat testarea în instituțiile de învățământ pe toată durata mandatelor lor. Acum, trebuie să recuperăm din mers tot acel timp pierdut. Vom face și acest lucru. Suntem obișnuiți să reparăm tot ce au stricat alții’’, a menționat deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here