25 noiembrie – Ziua Mondială pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeii

0
16

De la cuvinte urâte, jigniri și țipete până la o palmă, o îmbrâncire și apoi loviri repetate nu este decât un pas extrem de mic, dar făcut rapid. Astfel de comportamente ale agresorilor NU sunt normale și NU trebuie tolerate deloc! Femeile care sunt victime ale violenței domestice trebuie să găsească puterea de a ieși din situația dură în care se află și să aibă curajul să ceară ajutor.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița poate fi soluția pentru femeile singure pe lume sau cu copii, victime ale violenței domestice, pentru o nouă viață, fără niciun fel de agresivitate! În data de 25 noiembrie spunem mai ferm și mai tare NU violenței domestice și marcăm Ziua Mondială pentru Eliminarea Violenței asupra Femeii prin informarea victimelor cu privire la ajutorul pe care îl pot primi, constând în găzduire, consiliere psihologică și consiliere vocațională. Totodată, se dă startul campaniei celor ”16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, care va dura până în data de 10 decembrie și are ca scop eliminarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor.

În cadrul instituției funcționează un centru de recuperare pentru victimele violenței domestice, mame și copii, care în anul 2021 a oferit servicii de găzduire și consiliere pentru 12 femei abuzate, care au decis să înceapă o nouă viață împreună cu copiii, departe de abuzatori.

Pentru a veni în sprijinul victimelor violenței domestice, pe lângă serviciile oferite prin compartimentele de specialitate, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița derulează, în calitatate de partener, proiectul ”VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță!”, privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. În cadrul acestui proiect, în județul Dâmbovița, a fost creată o “Locuință protejată“ cu o capacitate de 6 locuri, precum și servicii integrate complementare de Grupuri de suport și Cabinet de consiliere vocațională pentru victimele violenței domestice. Începând cu data de 4 martie 2020, “Locuința protejată”, Grupul de suport și Cabinetul de consiliere vocațională au devenit operaționale, iar identificarea și selecția persoanelor, victime ale violenței domestice adulte, care pot beneficia de serviciile create prin proiect se realizează periodic, pe toată perioada de implementare a proiectului. Până în prezent, 9 persoane victime ale violenței domestice au beneficiat de serviciile Locuinței protejate, 42 persoane victime ale violenței domestice au beneficiat de serviciile Grupului de suport, iar în cadrul Cabinetului de consiliere vocațională au fost furnizate servicii specializate pentru 37 persoane victime ale violenței domestice.

De asemenea, femeile abuzate sunt consiliate și orientate către serviciile sociale dedicate lor de către specialiștii care răspund la Telefonul Copilului (0245-983), din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița.

Din păcate, nu toate femeile abuzate au curajul de a semnala agresiunile la care sunt supuse fie pentru că nu știu că pot primi ajutor de specialitate, fie pentru că se feresc de criticile societății, fie pentru că se tem de agresor. Facem apel către persoanele aflate în astfel de situații să își înfrângă orice teamă și să apeleze la ajutor de specialitate. Suntem aici permanent pentru a-i sprijini pe cei aflați în nevoie! Femeile abuzate nu vor fi criticate, nu vor fi etichetate, ci ajutate să trăiască normal, fără cuvinte dure, fără lovituri fizice, psihice sau emoționale!

Totodată, facem apel către persoanele aflate în jurul femeilor, victime ale violenței domestice, să nu închidă ochii la agresiunile despre care știu sau la care sunt martori! Oricine poate schimba viața unei femei abuzate printr-un simplu sfat, ori printr-un apel la 112 sau la (0245)983!

 

DIRECTOR GENERAL,               

Ionela Sandu

                   

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here