Mandate de executare a unei pedepse privative de libertate, puse în aplicare de polițiști

0
75

La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emis de Tribunalul Argeș, pe numele unei femei, de 37 de ani, din Suseni.

Aceasta a fost condamnată la executarea a zece ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, fiind depusă în Penitenciarul Târgșor.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești și cei de la Secția nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au pus în aplicare un alt mandat de executare a unei pedepse privative emis de Tribunalul Argeș, pe numele unei femei, de 31 de ani, din localitatea Voia.

Aceasta a fost condamnată la 6 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, fiind depusă în Penitenciarul Târgșor.

Trei persoane, arestate preventiv pentru 30 de zile

La data de 9 noiembrie a.c., cei trei bărbați bănuiți de comiterea infracțiunilor de șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni.

Față de aceștia judecătorul de drepturi și libertăți a admis măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here