CJAS Dâmbovița: Precizări legate de Spitalul Orășenesc Găești!

0
95

COMUNICAT DE PRESĂ

Referitor la articolul publicat în data de 03.11.2021 de ziare.com (Un spital suport COVID din România apelază la mila publică ca să strângă bani pentru medicamente: ”Am adunat 56 de milioane și ne-am dus cu ei la farmacie”), facem urmatoarele precizari:

Pentru perioada ianuarie-septembrie 2021, contractul pentru servicii  medicale spitalicești semnat cu Spitalul Orașenesc Găești s-a încheiat pe baza indicatorilor specifici prevăzuți în Anexa 23 la Normele metodologice/2021, fără aplicarea coeficientului de referință (P), astfel încât să se asigure o finanțare care să permită desfășurarea activității în condiții optime. Aplicarea coeficientului de referință (P) de 70%, corespunzător clasificării spitalului în categoria IV, ar fi condus la o valoare de contract mult mai mică, valoare ce nu ar fi permis funcționarea spitalului.

Numărul de cazuri externate, contractate pentru perioada ianuarie – septembrie 2021 a fost de 3.882 cazuri finanțate în sistem  DRG, iar numărul de cazuri/servicii contractate în regim de spitalizare de zi a fost 2.183 cazuri/servicii, rezultând o valoare totală de contract de 6.493,86 mii lei. Tot pentru această perioadă, valoarea de contract a fost majorată cu suma de 167,72 mii lei, reprezentând cheltuieli efective realizate peste contract în perioada decembrie 2020- martie 2021, conform actelor normative în vigoare.

Serviciile medicale realizate, raportate și validate pentru această perioadă au fost:

-număr cazuri externate, raportate și validate spitalizare continuă (DRG)  =  1.658, reprezentand 42,7 % din cazurile contractate. Valoarea serviciilor realizate este 3.028,88 mii lei.

-număr cazuri/servicii raportate, realizate și validate spitalizare de zi   =  2.182, a căror valoare este 453,13 mii lei.

Decontarea sumelor contractate s-a facut cu respectarea prevederilor legale în vigoare pe perioada stării de alertă, respectiv C.A.S. Dâmbovița a decontat întreaga valoare de contract, chiar dacă indicatorii realizați s-au situat sub cei contractați. Valoarea decontată pentru activitatea desfașurată în primele 9 luni a fost de 6.486,49 mii lei. De asemenea, s-au decontat și cheltuieli efective realizate peste valoarea de contract în sumă de 167,72 mii lei, la nivelul solicitat de Spitalul Orășenesc Găești.

Menționăm că pentru luna septembrie, cheltuielile efective realizate peste valoarea de contract fundamentate de Spitalul Orășenesc Găești, în valoare de 100,38 mii lei urmează a fi platite la momentul deschiderii de credite bugetare cu această destinație de către C.N.A.S.

Din analiza cazurilor raportate, realizate și validate în regim DRG, în luna septembrie 2021, Spitalul Orășenesc Găești a rezolvat/externat  un număr de 39 cazuri confirmate COVID-19.

Pentru luna octombrie, valoarea de contract este de 736,24 mii lei corespunzatoare unui numar de 434  cazuri DRG (stabilit la nivelul maxim posibil de realizat),  iar pentru luna noiembrie valoarea de contract este 719,26 mii lei corespunzătoare unui număr de 427 cazuri DRG.

 Activitatea lunii octombrie nu a a fost încă raportată, astfel încât nu putem determina numărul de cazuri COVID -19 rezolvate în Spitalul Orășenesc Găești.

 C.A.S. Dâmbovița rămâne atașată ideii potrivit căreia actuala situație sanitară, atât de complicată, impune tuturor actorilor implicați o maximă responsabilitate și rigoare atât în activitatea specifică, dar și în ieșirile publice, mai ales atunci când se aduc în discuție CIFRE.

Director genreral,

Jr. Cristina Sima

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here