EVENIMENT CULTURAL-EDUCAȚIONAL CU PRILEJUL ZILEI NAȚIONALE A SPANIEI LA SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL “SF. IOAN GURĂ DE AUR” DIN TÂRGOVIȘTE

0
28

La Seminarul Teologic Liceal “Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște s-a derulat,  marți, 12 octombrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon,  o activitate cultural-educativă cu prilejul Zilei Națională a Spaniei (Fiesta Nacional de España) – El Día de la hispanidad .

Evenimentul a fost desfășurat cu participarea claselor a XII – a, filologie, și a debutat cu o prezentare: ¿Por qué se celebra el Día de la Hispanidad el 12 de octubre?, realizată de doamna Profesor Liana Pleșa, care a subliniat că această zi specială este marcată în calendar ca o dată importantă în istoria Spaniei, când a început “întâlnirea a două lumi”, deoarece pe 12 octombrie 1492, Cristofor Columb, după o lungă expediție, a descoperit America. De atunci, Spania a început “o perioadă de proiecție lingvistică și culturală dincolo de frontierele europene.

Acest eveniment istoric avea să schimbe pentru totdeauna viziunea noastră asupra lumii, dar și modul de viață al oamenilor de pe ambele maluri ale Atlanticului.

Activitatea a fost marcată și prin prezentări ale elevilor, realizate sub îndrumarea doamnei Profesor Liana Pleșa, intitulate: ¿Por quéaprendesespañol? – las respuestasmáscuriosas, Viaje en la geografía de España, La historia de España, Idiomas de España și La herencia árabe en España. Un moment apreciat de elevi a fost colajul de imagini și fotografii reprezentative- La HermosaEspaña.

Evenimentul a avut ca scop informarea, dar și valorizarea componentelor socioculturale și interculturale ale elevilor, precum și crearea  propriei viziuni despre lume, prin accesul la o nouă realitate, mai ales că limba spaniolă este una din cele șase limbi oficiale ale Organizației Națiunilor Unite și se situează, conform statisticilor, pe locul al doilea în rândul celor mai vorbite limbi din lume, fiind precedată doar de chineza mandarină.

O vorbesc fie ca prima, fie ca a doua limbă aproximativ  500 de milioane de persoane și este studiată în peste 40 de țări. De asemenea, s-a urmărit și dezvoltarea abilității  elevilor de a interacționa într-un mod adecvat și flexibil cu alte culturi, de a demonstra atitudine deschisă și un înalt grad de sensibilitate față de acestea, în contextual în care societatea actuală favorizează tot mai intens contactul intercultural datorită migrației, globalizării, relațiilor comerciale, turismului, oportunităților de accedere la diferite forme de învățământ în spațiul european.

 

 BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here