Deputat Daniel Blaga: ,,COS Târgoviște beneficiază acum de o șansă’’

0
60

Urmează zile și săptămâni hotărâtoare pentru  COS Târgoviște! O spune deputatul USR PLUS Dâmbovița, Daniel Blaga, cel care a anunțat venirea, în urmă cu circa două săptămâni, a reprezentanților Beltrame Group la Târgoviște cu intenția de preluare a combinatului. Mai spune parlamentarul dâmbovițean, Daniel Blaga că Grupul Italian, care activează în industria oțelului de peste 120 de ani, este șansa COS Târgoviște.

,,N-am promis electoratului anul trecut marea cu sarea. Nu am făcut-o pentru că nu e în firea mea să înfloresc sau să disimulez. Mi-am asumat însă să ajut fiecare comunitate din Dâmbovița, de fiecare dată când funcția mi-ar permite să fac asta și când suportul meu ar fi putut să aducă un beneficiu real oamenilor.

USR PLUS Dâmbovița n-a vorbit despre COS Târgoviște în campanie. Înțelegând însă nevoia de a da o mână de ajutor, am încercat să fac. În repetate rânduri. Nu știu dacă se va dovedi a fi suficient dar știu că am făcut tot ceea ce a depins de mine. Și poate un pic în plus. Zilele și săptămânile care urmează s-ar putea să fie hotărâtoare în ceea ce privește Combinatul. Și de un lucru sunt sigur: acesta beneficiază acum de o șansă. Sper doar ca aceasta să fie suficientă’’, a precizat deputatul USR PLUS Dâmbovița, Daniel Blaga.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here