Persoane sub influența alcoolului și fără permis de conducere… la volan!

0
104

În perioada 9-10 octombrie a.c., polițiștii de la rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat pe raza întregului județ pentru descurajarea săvârșirii unor abateri de la normele rutiere, precum și pentru creșterea gradului de siguranță în trafic.

Pe parcursul acestui weekend, polițiștii au depistat șapte bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 46 de ani, în timp ce conduceau autoturisme, în localitățile Târgoviște, Găești, Fieni, Crevedia și Nucet, deși se aflau sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorii auto au prezentat alcoolemii cu valori cuprinse între 0,52 și 1,07 m/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, unul dintre bărbați nu poseda permis de conducere, iar altul, în urma prezentării la spital pentru prelevarea de probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice, a refuzat recoltarea.

Totodată, în localitățile Dărmănești și Poiana, polițiștii au depistat alți doi bărbați în timp ce conduceau autovehicule fără a poseda permis de conducere.

În cauză, în toate situațiile, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here