Cinematograful ,,Independenţa” a fost inaugurat… de ,,Zilele Cetății Târgoviște’’

0
193

Cinematograful ,,Independenţa” din municipiul Târgovişte a fost inaugurat astăzi, 8 septembrie 2021,  de ,,Zilele Cetăţii Târgovişte”, în prezenţa autorităţilor publice locale şi judeţene, a parlamentarilor dâmboviţeni, a consilierilor locali şi judeţeni, a directorilor de instituții. După o perioadă îndelungată în care a zăcut în paragină, din cauza vicisitudinilor vremurilor, frumoasa clădire din centrul orașului a fost redată în sfârșit circuitului cultural și artistic al Cetății.

Sala multifuncțională a Cinematografului ,,Independența’’ are în momentul de față 450 de locuri și poate găzdui nu numai spectacole de cinema și filme, ci şi alte tipuri de spectacole, după cum a declarat chiar primarul municipiului Târgoviște la momentul inaugurării. De asemenea, foaierul Cinematografului ,,Independenţa” se poate transforma într-o veritabilă galerie de artă.

La inaugurarea Cinematografului ,,Independența’’ au participat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, președintele CJD, Corneliu Ștefan, viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, parlamentari, consilierii locali și județeni, directori de instituții, reprezentanți ai partidelor politice, iar invitatul special a fost primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.

Încă de la început edilul orașului, Cristian Stan a declarat că este un moment foarte important pentru comunitatea târgovişteană, pentru că Cinematograful ,,Independenţa’’ este un simbol al municipiului Târgovişte! ,,Cinematograful Independenţa iată că a fost reabilitat, a fost modernizat şi este pe cale să poată găzdui nu numai spectacole de cinema, nu numai filme, ci şi alte tipuri de spectacole, este o sală multifuncţională de care municipiul Târgovişte avea nevoie în contextul în care la acest moment în afară de sala Teatrului Municipal nu prea mai există o sală care să poată să găzduiască spectacole de ţinută.

Această sală este ceva mai mare decât cea a Teatrului Municipal, aici este vorba de 450 de locuri. Deci este un proiect finanţat de Compania Naţională de Investiţii, un proiect de natură să transforme o ruină din mijlocul oraşului, pentru că aşa arata Cinematograful Independenţa, într-un loc care iată poate fi folosit ca şi galerie de artă. Cred că rezultatele sunt vizibile, în acest moment recepţia este făcută, urmează ca Cinematograful să fie efectiv predat de la CNI către Primăria Târgovişte urmând să facem demersurile la Centrul Naţional al Cinematografiei pentru înscrirea cinematografului şi pentru obţinerea clasificării.

Dotările pe care le avem la cinematograf sunt de natură să clasifice cinematograful în prima categorie pe ceea ce înseamnă condiţiile oferite, clasa zero, care este cea mai înaltă din punct de vedere al parametrilor oferiţi. Ca şi facililtăţi, repet, sunt în jur de 450 de fololii, sunt locuri speciale pentru persoanele cu dizabilităţi, echipamentele sunt noi, este inclusiv o instalaţie de tratare a aerului şi cred că va fi o investiţie foarte apreciată de târgovişteni. Astăzi va fi o zi a porţilor deschise până la ora 18.00, adică oricine poate să vină şi să vadă Cinematograful Independenţa.

Sper să obţinem toate acreditările până la finalul acestei luni şi să putem să şi vizionăm câteva filme până la finalul acestei luni la Cinematograful Independenţa, care va funcţiona cel puţin în prima etapă în coordonarea Teatrului Municipal ,,Tony Bulandra” urmând să luăm o decizie să vedem dacă va rămâne în coordonarea Teatrului Municipal şi va fi şi un cinematograf de artă sau vom găsi o altă formulă de gestionare.

Îi mulţumesc preşedintelelui CJD, Corneliu Ştefan pentru prezenţa la acest eveniment şi pentru sprijinul pe care îl acordă constant comunităţii târgoviştene. De asemenea vreau să le mulţumesc doamnelor şi domnilor parlamentari prezenţi la acest eveniment. Mă bucur că sunt reprezentanţi din mai toate zonele politice pentru că este un eveniment al municipiului Târgovişte şi sunt convins că şi pe viitor vom reuşi să lucrăm împreună pentru binele comunităţii locale”, a declarat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.

Președintele CJD, Corneliu Ștefan a ținut să sublinieze că Cinematograful ,,Independența’’ este un obiectiv semnificativ nu numai pentru municipiul Târgovişte, ci şi pentru judeţul Dâmboviţa.  ,,Mulţumesc pentru invitaţie, vă felicit pentru acest eveniment. Astăzi deschidem larg uşile unui obiectiv semnificativ nu numai pentru municipiul Târgovişte, dar şi pentru judeţul Dâmboviţa. Chiar dacă acest obiectiv este finanţat prin Compania Naţională de Investiţii, vreau să vă felicit pentru îndârjirea de a duce la bun sfârşit acest obiectiv important pentru noi toţi. În final vreau să urez la mulţi ani tuturor celor care astăzi îşi serbează ziua numelui şi nu în ultimul rând urez un sincer la mulţi ani târgoviştenilor, cu multă sănătate şi să ne mai vedem la astfel de evenimente”, a punctat preşedintele CJD, Corneliu Ştefan.

Directorul Teatrului ,,Tony Bulandra’’ Târgoviște, Mihai Constantin Ranin, care a primit în custodie această instituție a vorbit despre Cinematograful ,,Independența’’ ca despre  ,,un monument’’…  care a fost redat orașului.  ,,Este un moment care îmi produce mari emoţii pentru că, pentru acest cinematograf, când eram elev la Liceul Ienăchiţă Văcărescu chiuleam de la orele de chimie, pentru a vedea filme… Legat de Teatrul ,,Tony Bulandra”, iată,  revin  la aducerea în spaţiul oraşului a unui monument, pentru că este un monument şi să nu uităm că cinematograful este totuşi a şaptea artă, chiar dacă nu are muză.

El a apărut apărut la sfârşitul secolulu al XIX- lea şi de atunci a reuşit să deranjeze toate celelalte arte. Vorbea d-ul primar despre o galerie de artă. Este extraodinar să deschizi o galerie de artă pentru că în felul acesta se arată o strategie culturală a oraşului Târgovişte… Am fost foarte onorat de către Uniunea Artişilor Plastici din România prin care am reuşit să aducem pictorii de la Filiala din Alba Iulia… Vă garantez că atât timp cât Teatrul se va ocupa şi de acest loc, el va respira frumuseţe”, a precizat Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului Tony Bulandra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here