Reacția PSD Dâmbovița după scandalul din Guvern: ,,Țara e abandonată, neguvernată, nimănui nu-i pasă de problemele reale ale oamenilor’’

0
49

Iresponsabilitatea a atins aseară noi culmi în Coaliția Dreptei. Țara e abandonată, neguvernată, nimănui nu-i pasă de problemele reale ale oamenilor. În schimb, ,,partenerii” de guvernare se șantajează dur și ordinar, recurg la gesturi extreme, fac praf și pulbere bruma de stabilitate politică fără să țină cont că incertitudinea înseamnă noi costuri, mari și grave, nu doar pentru populație, ci și pentru banii țării. România trăiește pe datorie și balamucul din coaliție crește exponențial riscurile de finanțare și dobânzile externe, care deja sunt insuportabil de mari.

Scandalul uriaș dintre partidele puterii nu e despre facturile uriașe și sarabanda scumpirilor insuportabile, nu e despre valul 4 al pandemiei, nu e despre incertitudinile grave ale începerii școlii, nu e despre nevoia urgentă de bani reclamată de administrațiile locale și domeniile care așteaptă o rectificarea bugetară nepermis de mult întârziată!

NU! Întreg balamucul e generat de ei, doar pentru interesul lor! În fapt, tot ce se întâmplă acum este încă un episod al conflictului politic dintre Cîțu și Orban, care se duce pe bani publici și, contrar asigurărilor, iată că afectează grav guvernarea!

Activitatea Guvernului României este acum paralizată! Decuplarea Guvernului PNL–USR-Plus-UDMR de agenda românilor are consecințe grave nu numai în privința efectelor pandemiei, ci și din perspectiva delegitimării statului. Minciuna guvernărilor liberale a cuprins fiecare fibră a instituțiilor statului pe parcursul acestor doi ani. Ludovic Orban a mințit în privința cifrelor pandemiei, iar Florin Cîţu umflă cifrele economice.

Cei doi au compromis și compromit în continuare toate acele instituții care trebuie să le susțină “adevărul”. Guvernarea nu mai prezintă niciun strop de credibilitate. Niciun partid aflat acum la putere nu pare interesat de proiecte și de reforme, PNRR-ul României, cheia unei stabilități economice nefiind încă aprobat, ci doar folosit pentru reglări de conturi politice între cei care conduc astăzi România către prăpastie. Totul este despre congrese și despre folosirea puterii pentru câștigarea alegerilor interne.

Iar președintele țării, în loc să ia atitudine și să rezolve acest balamuc de care este deplin responsabil, pentru că el i-a impus pe toți la guvernare, în pofida voinței populare, face figurație publică degeaba, prin constatări stupide și îndemnuri moralizatoare de tot râsul… Praful și pulberea s-a ales de credibilitatea acestei guvernări. Indiferent de soluția actualei crizei românii nu se mai pot aștepta la nimic bun.

 

Costin Cozma, purtător de cuvânt PSD Dâmbovița

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here