Apelul președintelui CJD, Corneliu Ștefan către premierul României: ,,Rectificarea bugetară trebuie să țină cont de necesitățile județului Dâmbovița’’!

0
101

Înainte de rectificarea bugetară pe care toți primarii din România, și implicit din județul Dâmbovița, o așteaptă cu sufletul la gură, președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan face un apel către premierul României, Florin Cîțu!

Corneliu Ștefan îi cere acestuia să țină cont și de nevoile județului Dâmbovița, la această rectificare bugetară, în condițiile în care zeci de primării au fost nevoite să oprească lucrări importante pe ceea ce înseamnă drumuri, sănătate, educație, infrastructură de apă, apă uzată, gaze și rețele electrice, din cauza lipsei resurselor financiare.

De asemenea, președintele CJD cere  reprezentanților Guvernului României să nu repartizeze sumele în funcție de culoarea politică a edililor, ci în funcție de necesitățile comunităților locale, care nu sunt deloc puține.

,,Rectificarea bugetară anunțată de premierul Florin Cîțu trebuie să țină cont de necesitățile județului Dâmbovița și de nevoile celorlalte județe din țară. În acest sens, am solicitat alocarea sumelor necesare pentru continuarea proiectelor pe care le avem începute în județul nostru. Vorbim de drumuri, sănătate, educație, infrastructură de apă, apă uzată, gaze și rețele electrice.

Avem zeci de primării dâmbovițene obligate să oprească lucrări importante pentru comunitățile lor, iar în numele lor voi face toate demersurile până când problemele vor fi rezolvate. Cer domnului Cîțu să trateze cu maximă responsabilitate sumele care vor fi alocate județului Dâmbovița. Eu, în calitate de președinte al Consiliului Județean, nu am ținut cont de culoarea politică a vreunui primar atunci când s-au făcut alocările bugetare.

Este mai mult decât important ca premierul să țină cont de cererea mea și a colegilor mei din Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, în condițiile în care deja multe administrații publice locale au probleme grave cu finanțarea unor lucrări începute și oprite din lipsa fondurilor. Consider că politicul nu-și are rostul când, spre exemplu, vorbim de susținerea persoanelor care au nevoie de asistență socială sau de asigurarea banilor necesari pentru protecția copilului.

Veniturile Consiliului Județean Dâmbovița sunt extrem de mici față de nevoile județului, iar faptul că banii din exercițiul financiar european 2021-2027 vor putea intra în țară de la sfârșitul lui 2022 afectează grav dezvoltarea oricărei administrații locale. Nu pot să nu reamintesc și faptul că excluderea consiliilor județene din Planul Național de Redresare și Reziliență este o greșeală, chiar dacă România încă nu are acest plan aprobat de forurile europene.

Este timpul, stimați conducători, să lăsați de o parte luptele interne! România nu trebuie să aștepte ca dumneavoastră să vă duceți la capăt micile vendete’’, este mesajul transmis de președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan premierului României, Florin Cîțu.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here