ISJ Dâmbovița: Patru note de 10 la concursul pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar!

0
180

Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021 (înainte de înregistrarea contestațiilor) au fost publicate astăzi, 27 iulie, ora 10:00, pe pagina web dedicată, titularizare.edu.ro.

Rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații din județil Dâmbovița care au susținut proba scrisă este de 42,63 % (la nivel național este de 44,47%). Procentul notelor între 5 și 7 este de 36,66%.

Patru candidați au obținut nota 10, iar 243 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 627 de candidați din totalul de 797 de candidați înscriși.

În centrele de evaluare au fost notate 570 de lucrări, întrucât 57 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei.

Contestațiile pot fi depuse la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi transmise si prin e-mail, după afişarea rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12:00. Rezultatele finale se afișează în data de 3 august la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița și pe site.

,,Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița în intervalul 4 – 5 august’’, a menționat inspectorul școlar general al ISJ Dâmbovița, prof. Cătălina Homeghiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here