Legea inițiată de deputații USR PLUS a fost promulgată! Ziua liberă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, nu va fi inclusă în durata concediului de odihnă!

0
124

Deputatul USR PLUS Dâmbovița, Daniel Blaga salută demersul colegilor săi, Oana Țoiu și Radu Molnar care au inițiat legea de încurajare a vaccinării prin acordarea unei zile libere persoanelor care se imunizează, respectiv părinților care își însoțesc copilul la vaccinare!

Legea a fost promulgată și a intrat în vigoare. Persoanele interesate pot solicita ziua liberă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, iar aceasta  nu va fi inclusă în durata concediului de odihnă.

,,Legea inițiată de deputații USR PLUS Oana Țoiu și Radu Molnar de încurajare a vaccinării prin acordarea unei zile libere persoanelor care se imunizează, respectiv părinților care își însoțesc copilul la vaccinare a fost promulgată.

Ziua liberă se va acorda la cerere, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, și nu va fi inclusă în durata concediului de odihnă.

Nu a fost ușor să convingem de necesitatea unei astfel de măsuri, dar am reușit! Trebuie să punem cu toții umărul pentru a învinge pandemia și a reveni la normalitate. Eforturile făcute până acum vor da roade doar dacă se vaccinează suficienți oameni!’’ a punctat Daniel Blaga, deputat USR PLUS Dâmbovița.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here