PSD Dâmbovița: ,,Cîțu a tocat banii de inundații pe voturile de la congresul PNL’’

0
39

Curg acuzațiile social democraților la adresa liberalilor! Organizația PSD Dâmbovița, prin intermediul unui comunicat de presă, îl acuză pe premierul României, Florin Cîțu că a folosit banii din fondul de urgență al guvernului pentru interese de partid, respectiv pentru a obține voturile de care are nevoie, în toamnă, la congresul PNL, pentru a câștiga președinția partidului.

În tot acest timp localitățile lovite de furia naturii trebuie să mai aștepte până la rectificarea bugetară din august-septembrie, pentru a vedea dacă primesc ceva fonduri pentru repararea obiectivelor distruse de viiturile și vijeliile puternice.

,,Cîțu a tocat banii de inundații pe voturile de la congresul PNL. Sumele ridicole promise de premier, vor ajunge în localitățile lovite de urgia naturii abia după rectificarea bugetară care va avea loc la sfârșitul lui august sau la începutul lunii septembrie.

De ce premierul nu alocă imediat fondurile necesare din fondul de urgență al guvernului, constituit special pentru astfel de situații? Pentru că i-a promis deja primarilor liberali care fac coadă la ușa guvernului în schimbul voturilor acestora la congresul PNL.

Deși a spus că va adopta rapid o hotărâre de guvern pentru Fondul de Intervenție, Cîțu a spus prefecților să evalueze pagubele ca să primească banii abia după rectificarea bugetară. Asta înseamnă că, în prezent, premierul Cîțu nu mai are niciun sfanț de rezervă în vistieria Guvernului: a împărțit banii publici contra voturi la congresul PNL.

PSD solicită, din nou, instituțiilor abilitate să declanșeze de urgență o investigație penală cu privire la utilizarea banilor publici în campania politică a lui Cîțu pentru șefia PNL’’, se arată în comunicatul de presă al Organizației PSD Dâmbovița.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here