Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița: ,,120.000 de români au ieșit din clasa de mijloc și au ajuns în zona sărăciei extreme, în ultimul an’’

0
669

PSD a depus moțiunea simplă împotriva ministrului Investițiilor  și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea și pregătește moțiunea de cenzură pe care intenționează să o depună la sfârșitul acestei luni! Deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban a analizat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la PSD Dâmbovița, situația socio – politică în care se găsește țara în momentul de față… și care nu arată deloc bine. Parlamentarul social democrat spune că ,,România de după 1989 a mai cunoscut un moment la fel de greu, precum cel prin care trecem acum, doar în guvernarea Băsescu-Boc’’.  Mai spune deputatul PSD Dâmbovița că aproape că nu există nicio diferență între ,,tandemul Băsescu-Boc și menajul politic Iohannis-Orban-Cîțu’’

,,Dacă în 2008 au fost tăiate pensiile și salariile și au fost închise zeci de spitale, inclusiv spitalul de la Titu, actualii guvernanți sunt mult mai perfizi și mai agresivi decât rudele lor portocalii. Tupeul și caracterul strâmb al liberalilor de astăzi, replici fidele ale PDL, sunt egalate însă doar de partenerii lor coaliție, habarniștii de la USRPLUS.

Am ajuns să retrăim teoria „pixelului albastru”. Acum, unei țări întregi i se spune că tot ceea ce vedem nu-i adevărat, că totul este în imaginația noastră. PNRR-ul este bun, doar nouă ni se pare că e ceva în neregulă cu el.

Faptul că membrii Comisiei Europene au zeci de pagini de observații pe marginea Planului de Reziliență nu înseamnă că este un PLAN FOARTE PROST. Bun! Am înțeles cu toții că Planul nu a fost respins!

Dar când acesta va fi retrimis la Bruxelles, iar Comisia Europeană va fi mulțumită, ce vor spune cei de la guvernare? Cum se vor exprima domnul Ghinea, ministrul ZERO al fondurilor, și premierul Cîțu? Propunerea PNRR a României a fost agreată? Acceptată? Încuviințată? Sau PNRR-ul României a fost aprobat?

Indiferent ce formulare se chinuie să găsească liberalii și cei de la USRPLUS, la ceea ce s-a întâmplat până acum cu PNRR forma propoziției este una negativă. Să nu ne împiedicăm însă de amănunte tehnice.

Avem 24 de pagini de observații făcute de Comisia Europeană asupra Planului de Reziliență. Domenii afectate, de la infrastructură, la Educație, în Program sunt depistate costuri nejustificate, supraestimări, neconcordanțe între lipsa de metodologie de calcul, lipsa de informații, informații neclare. Guvernul Cîțu compromite avansul de 4 miliarde de euro pe care am fi putut să-l primim până la sfârșitul acestui an.

Sunt doar mici amănunte care trebuie reglate, neimportante. Chiar nu înțelegem de ce planul nu a fost încuviințat de Comisie. Auzim veșnica placă: Nici alte țări nu îl au gata!  Motivele pentru care proiectele celorlalte țări au fost response sunt identice cu ale noastre?

Au celelalte țări prevăzute în planurile lor cheltuieli de 133.000 de euro, cost mediu, pentru pregătirea unei persoane? La fel se întâmplă și în celelalte țări, domnule Ghinea? Au și ele profesioniști ca dumneavoastră care greșesc când e vorba de infrastructura spitalicească? Într-un document cer o sumă de bani, iar în alt document apare altă sumă?

Dar, după cum spuneați, domnule Ghinea, acestea sunt amănunte tehnice. La capitolul amănunte treceți, domnilor guvernanți, și pe cei aflați aproape de vârsta de pensionare. Zilele trecute, același ZERO ca ministru, Cristian Ghinea, a declarat că, prin propunerile privind posibilitatea de a munci până la 70 de ani, autoritățile se gândesc, inclusiv, la scenariul ca unii dintre angajați să nu mai prindă pensionarea.

Întrebarea a fost următoarea: „Credeți că cineva vrea să iasă din câmpul muncii cu picioarele înainte?” Răspunsul ministrului USRPLUS al Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a fost următorul: „Aceasta este prezumția pe care mergem și sunt foarte mulți oameni care vor opta așa”.

Răspunsul lui a venit în timp ce, tacticos, învârtea un pix. Este același pix cu care domnul Ghinea făcea adnotări pe marginea PNRR-ului și adăuga această frază: „Dacă înghețăm pensiile și dacă le și impozităm, poate îi convingem să iasă cât mai târziu la pensie, peste 70 de ani. Și având în vedere care este speranța de viața a românilor… mulți nu vor apuca pensia sau se vor bucura prea puțin de ea”.

Oricât de cinic ar suna, așa gândesc actualii guvernanți. Totul pentru ca ei să iasă bine la calcule. La fel de bine au calculat și cele 2 miliarde de euro „planificate” în PNRR-ul Guvernului Cîțu pentru „consultanții” de partid. Mirosul banilor le-a luat mințile și nici măcar nu se mai chinuie să simuleze o minimă înțelegere față de nevoile românilor.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a venit zilele trecute cu o altă aberație, situație care devine marcă înregistrată a celor de la USRPLUS, care, din nefericire pentru această țară, au ajuns să conducă ministere. Doamna ministru ar dori ca la toamnă, atunci când copiii vor începe școala, elevii care nu s-au vaccinat anti-Covid să fie obligați să poarte mască.

Lăsând la o parte discriminarea care s-ar putea produce din cauza acestei măsuri, Ioana Mihăilă nici măcar nu a luat în calcul organizarea de testări periodice la nivelul școlilor, ca metodă de prevenție alternativă pentru elevii și profesorii care nu vor fi vaccinați din motive personale sau obiective.

Nu le este suficient faptul că țara noastră a rămas singurul stat din Uniunea Europeană care nu are o procedură clară de testare anti-Covid pentru sistemul de învățământ. Pe de altă parte, nu ne mai miră faptul că peste 120.000 de români au ieșit din clasa de mijloc și au ajuns în zona sărăciei extreme, în ultimul an, așa cum arată datele Eurostat.

Până în 2019, Guvernarea PSD a reușit să scoată 1,9 milioane de români din sărăcie extremă. Au fost create politici de stimulare a ocupării forței de muncă, au fost gândite, de către PSD, politici care au dus la creșterea veniturilor și la ieșirea din cercul vicios al salariilor mici.

Iată-ne acum însă în România Normală a Dreptei. Guvernele de dreapta Orban și Cîțu, alături de colegii lor de la USRPLUS, au reușit performanțe „notabile”: PNRR nu a fost aprobat, dar nici nu a fost respins, facturile de energie și gaze nu s-au majorat, ba chiar s-ar plăti mai puțin, pensiile nu au fost înghețate, ci chiar ar fi crescut mai mult, alocațiile pentru copii ar fi fost crescute, iar copiii ar fi mulțumiți, părinții ar fi mulțumiți.

Iată de ce PSD a depus moțiunea simplă miercuri. Iată de ce o susținem în Parlament. Și nu ne oprim aici, dorim să depunem și moțiune de cenzură la sfârșitul acestei luni. În final vreau să spun doar atât: inventatorul pixelului albastru este mic copil  pe lângă cei care ne conduc acum!’’, a declarat Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița la conferința de presă de la începutul acestei săptămâni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here