Primarul de la Cojasca are nevoie de majoritate în Consiliul Local pentru a-și finaliza proiectele!

0
143

Are nevoie de majoritate în Consiliul Local Cojasca pentru a-și  putea duce la bun sfârșit proiectele începute în localitate! Acesta este mesajul primarului comunei Cojasca, Victor Gheorghe adresat  consătenilor săi, care, pe data de 27 iunie 2021, sunt chemați la vot pentru a-i alege pe cei care să le reprezinte interesele în  forul legislativ local, asta după ce aleșii PNL au refuzat în mod sistematic să se mai prezinte la ședințele ordinare sau extraordinare ale Consiliului Local generând astfel alegerile locale parțiale din această lună.

,,Sâmbătă s-au depus candidaturile pentru Consiliul Local al comunei Cojasca. Domnii de la PNL au luat cuvântul și au spus că în Cojasca va curge miere pe șanțurile din localitate. (…) Pe această cale, vreau să aduc la cunoștință, că echipa PNL de la noi din comună, după alegerile din 27 septembrie 2020, nu au mai binevoit să se prezinte la ședințele ordinare sau extraordinare ale Consiliului Local. La conferința pe care au susținut-o recent, grupul PNL a susținut că nu au fost oficial convocați la ședințele lunare. Un lucru total neadevărat, au fost convocați oficial, chiar și de două ori pe lună, și la ședințele ordinare, și la ședințele extraordinare, pentru a nu bloca administrația publică locală la nivel de comună.

De ce s-a ajuns la această blocare? Acești șapte consilieri PNL, să nu le spun incompetenți, dar fără să cunoască administrație publică și fără să aibă vreun interes pentru comunitate, au blocat tot ceea ce se putea realiza în această perioadă de opt luni de zile de când au avut loc alegerile. De asemenea, planurile au fost stricate și pentru următoarele luni, abia spre sfârșitul anului ne putem reveni, din punct de vedere administrativ. Avem multe proiecte pe care trebuie să le implementăm, de o necesitate extraordinar de mare. Unul dintre ele este stația de epurare, care are o capacitate mai mică raportat la numărul de locuitori.

A fost construită în anul 2012, când în comuna Cojasca aveam 6.500 –  7.000 de locuitori. La acest moment avem 9.300 de locuitori, iar majoritatea cetățenilor s-au branșat la acest sistem, trecând DJ 711, care este în modernizare pe raza comunei Cojasca. Acum, stația nu mai poate face față și trebuie să facem ceva în acest sens. Eu nu sunt primar doar pentru a mă interesa doar satele Cojasca și Iazu, așa cum au acuzat ei într-o conferință de presă. Realizările din mandatele mele au fost făcute echitabil în cele trei sate. În toate cele trei sate am realizat canalizare, rețea de apă, școli, grădinițe, terenuri de fotbal sintetice, teren de joacă pentru copii, asfaltare și tot ceea ce avea nevoie locuitorii comunei Cojasca nevoie.

Cum și la noi în casă mai rămân treburi neterminate, putem spune și despre comuna noastră că mai avem de făcut  multe lucruri, care nu s-au realizat, dar nu din cauza mea, ci din cauza lipsei banilor din buget. Noi depindem de banii alocați de Guvernul României și de banii încasați pe taxe și impozite de la cetățenii comunei noastre. Vreau să îi  rog pe localnicii din Cojasca, ca pe 27 iunie, să iasă la vot și să acorde din nou șansa echipei PSD, echipei cu care sunt de 20 de ani în fruntea primăriei și cu care nu am dezamăgit niciodată cetățenii, iar tot ceea ce avem proiecte care sunt pregătite, inclusiv proiectul de gaze, pe care nu am putut să-l depunem și nici nu îl vom putea depune până când nu vom avea un consiliu local. Ne vom ține de promisiune, dar am nevoie de o echipă competentă în spatele meu, de o echipă căreia îi pasă de problemele cetățenilor’’, a declarat primarul comunei Cojasca, Victor Gheorghe în cadrul conferinței de presă de la PSD Dâmbovița de la începutul acestei săptămâni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here