Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița: Mesaj la împlinirea celor 200 de ani de la Revoluția din 1821 și de la moartea lui Tudor Vladimirescu

0
129

Deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban a participat astăzi, la Târgoviște, la evenimentele speciale dedicate împlinirii a 200 de ani de la Revoluția din 1821 și evocarea lui Tudor Vladimirescu, figură emblematică pentru istoria Țării Românești de la începutul secolului al XIX- lea , fiind conducătorul Revoluției de la 1821, al pandurilor și domn al Țării Românești.

,,Astăzi, la Târgoviște, am marcat 200 de ani de la revoluția română din anul 1821. Tot azi, am comemorat 200 de ani de la moartea martirului erou Tudor Vladimirescu. Este știut că Revoluția din Țara Românească, condusă de Tudor Vladimirescu în 1821, s-a înfiripat ca o mutație ontologică în evoluția istorică a poporului român și nu s-a sfârșit prin dispariția fizică a conducătorului pandur și înfrângerea revoluției, ci rămâne lespedea istoriei moderne românești în fiecare moment al ei.

Aici, la Târgoviște, acum 200 de ani, a murit Tudor Vladimirescu, domnitorul fără coroană al românilor, aici a căzut la datorie comandantul de oști român sub trădarea foștilor aliați, aici, la Târgoviște, avea să înceapă povestea viitorului stat român prin revenirea, în 1822, la domniile pământene românești și la înființarea instituțiilor statului pe bazele moderne ale timpului.

Tudor Vladimirescu, la începutul secolului al XIX-lea, cunoștea ideile europene de libertate națională, de egalitate în drepturi și dreptate socială, de aceea a decis în acord cu boierii patrioți și cu căpitanii panduri să rupă lanțurile regimului fanariot și să înceapă să domine timpul și spațiul cu ajutorul „Adunării norodului”, pentru a impune ordinea românească și legile moderne ale societății.

Filozoful Lucian Blaga scria despre rolul devenirii istorice, că: „Omul crează istorie”. „Spre a deveni o ființă adaptată, el – Omul -, trebuie să învingă natura, iar acest lucru poate avea loc prin creația de cultură, prin creația istorică”. Tudor Vladimirescu prin jertfa sa și a compatrioților săi a creat premisele formării statului român modern de factură europeană. În această zi istorică, noi, urmașii vitejilor Patriei noastre, putem spune că eroii noștri nu mor niciodată!’’, a transmis Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here