Mesajul președintelui CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan la aniversarea celor 100 de ani ai Colegiului Național ,,Constantin Carabella’’

0
30

Excelența în învățământul dâmbovițean a fost legată, întotdeauna, de Colegiul Național “Constantin Carabella”.  Astăzi, se împlinesc 100 de ani de la momentul în care Constantin I. Carabella a legalizat donația vilei și a terenului pe care acum se află Carabella, locul de care mă leagă cele mai frumoase amintiri ale vieții de licean.

Ca toți colegii mei de clasă, îmi aduc aminte, cu dor, de diriga, doamna Rusu Claudia, de doamna profesoară de mate, Dinu Otilia, de doamna profesoară de română Marin, de orele de fizică ale domnului Matei sau de cele de biologie cu domnul Popescu Gheorghe.

Generațiile care au absolvit acest etalon al învățământului dâmbovițean și național le sunt recunoscătoare tuturor cadrelor didactice, pentru că dăruirea acestora a dus la formarea oamenilor care suntem astăzi.

Viitorul nostru este legat de profesioniștii din orice domeniu ai căror primi pași se fac la Colegiul Național “Constantin Carabella”. Sunt sigur că vom fi pe mâini bune!

Și asta datorită dumnealor, cadrelor didactice, și celui care, acum 100 de ani, a înțeles că educația este piatra de temelie a acestui oraș, județ și a acestei țări!

La Mulți Ani, Carabella!

La Mulți Ani, dragi profesori!

La mulți Ani, dragi elevi!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here