Președintele CJD: Apel către premierul Cîțu și ministrul Ghinea pentru reintroducerea consiliilor județene în PNRR!

0
196

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan cere premierului României,  Florin Cîțu, ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea și nu în ultimul rând liderilor coaliției de guvernare să nu mai excludă consiliile județene din Planul Național de Redresare și Reziliență! Potrivit reprezentantului CJD vina excluderii unităților administrativ teritoriale județene din PNRR aparține chiar ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Corneliu Ștefan îi amintește acestuia că spitalele județene sunt în subordinea consiliilor  județene, iar axele pe sănătate din PNRR nu pot fi accesate pentru extinderea spitalelor sau pentru construcția de spitale noi, dar nici pentru drumuri județene sau drumuri interregionale care fac legătura între două județe, eligibile pe acest PNRR.

,,O gogoașă electorală pe care ne-au aruncat-o cei din coaliția de guvernare se referă la Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Anul trecut, în campania electorală, și vreau să le mulțumesc pentru sinceritate celor din Guvernul României, în primul rând d-ului prim ministru Cîțu, când a fost sincer, acum două luni de zile, când a spus românilor că – anul trecut a fost un program electoral și anul acesta avem un program guvernamental –  și nu bate casa cu masa. Cred că a fost prima declarație sinceră a d-ului prim ministru  față de atunci când mergea în frunte cu  președintele Klaus Iohannis și spuneau românilor că vom avea pentru România, din partea UE, 80 de miliarde de euro.

Am ieșit public, și la Dâmbovița, și în București, și am spus peste tot, împreună cu colegii mei de la nivel național, după ce am stat de vorbă cu membrii Comisiei Europene, că au mințit românii. Anul trecut spuneau că avem alocată suma de 80 miliarde de euro pentru Programul Național de Redresare și Reziliență. După alegerile parlamentare, din 6 decembrie, au venit în fața românilor cu un PNRR de 31 de miliarde de euro, deci cu un minus de 50 de miliarde de euro, dar nici până astăzi nu au venit cu o explicație de ce nu tragem banii pe care i-au promis românilor.  Astăzi vă dau o veste proastă, acest PNRR nu a fost înaintat de către Guvernul României Comisiei Europene.

Primul ministru Cîţu a spus în fața Comisiei Europene că nu susține acel plan de 31 miliarde de euro, pentru că anul trecut era alt Guvern în România. Îi aduc aminte d-ului Cîțu că anul trecut, când era ministru de Finanțe, împreună cu primul ministru de atunci, Ludovic Orban a susținut în fața CE acest plan de Redresare și Reziliență. Astăzi primul ministru Cîțu se delimitează de fostul guvern din care a făcut parte și cei mai afectați suntem noi, românii. Ei se ceartă la București și noi astăzi nu avem axă de finanțare pentru a depune proiecte, noi astăzi nu avem proiecte finanțate pe bani europeni, noi, cei care conducem autoritățile locale nu avem un partener de dialog, așa cum ne dorim și cum ar trebui să fie Guvernul României.

Legat de PNRR, numai în județul Dâmbovița, împreună cu toți primarii din județ, pentru că noi nu facem administrație pe culori politice, așa suntem noi cei din PSD, și am demonstrat acest lucru chiar și la buget, numai CJD a depus 37 de fișe de proiect, iar la nivel de județ avem peste 260 de fișe de proiecte depuse pentru acest PNRR.  Fac un apel în primul rând către primul ministru Cîțu, dar și către ministrul Fondurilor Europene și nu în ultimul rând către liderii coaliției să se uite mai atent asupra acestui Plan Național de Redresare și Reziliență și să nu mai exclusă consiliile județene din acest plan național de redresare și reziliență.

Astăzi, la propunerea d-ului Ghinea, consiliile județene sunt excluse, nu sunt eligibile pe acest PNRR, dar dacă dânsul nu știe, de la nivelul funcției de ministru pe care o are, vreau să-i aduc aminte că spitalele județene sunt în subordinea consiliilor  județene și avem axe de sănătate pe PNRR și nu putem să accesăm bani europeni pentru extinderea spitalelor sau pentru spitale noi, drumurile județene sau drumurile interregionale care fac legătura între două județe, eligibile pe acest PNRR, sunt în subordinea consiliilor județene și d-ul Ghinea a scos consiliile județene din Planul Național de Redresare și Reziliență. Nu în ultimul rând proiectele mari de infrastructură și proiectele pe axa de mediu se pot finanța doar prin consiliile județene din România. Fac un apel la d-ul Ghinea și la d-ul prim ministru să reintroducă consiliile județene în acest Plan Național de Redresare și Reziliență”, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan, la conferința de presă de la PSD Dâmbovița.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here