Mesajul deputatului PSD Dâmbovița, Carmen Holban de Ziua Poliției Române!

0
177

La Mulți Ani Poliției Române! Din anul 2002, la 25 martie, se sărbătorește Ziua Poliției Române, odată cu sărbătoarea creștină Buna Vestire. Ziua Poliției este cuprinsă și în Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române (legea nr. 218/ 23 aprilie 2002, publicată în M.O. nr. 305 din 9 mai 2002). În 1822, primul domnitor pământean, Grigorie Dimitrie Ghica, a înmânat Agiei (fosta poliție) un steag galben având pe o parte icoana Maicii Domnului și pe alta însemnele poliției.

În acel an, a fost reformată boierimea mică din Muntenia și s-a stabilit, printr-un proiect de lege, organizarea poliției. Vechiul drapel, uitat timp de 60 de ani, a fost redescoperit în 1938 și readus în actualitate de generalul de jandarmi pensionar Ioan P. Suciu, care a găsit în arhive un document ce atestă preluarea steagului la 25 martie 1822.

Înainte de 2002,  începând cu anul 1996,  Ziua Poliției s-a aniversat la data de 8 iulie, pentru că, la 8 iulie 1929, a fost adoptată de Parlament ”Legea privind reorganizarea poliției generale a Statului”,  prima lege modernă de organizare a Poliției Române.

Tuturor lucrătorilor Poliției Române, din județul Dâmbovița și din toată țara, La Mulți Ani și succes în activitățile desfășurate zi de zi pentru liniștea populației și asigurarea ordinii publice!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here