21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down! În judeţul Dâmboviţa sunt 85 de copii cu Sindrom Down!

0
81

COMUNICAT DE PRESĂ

Sunt speciali și ei și părinții lor, care au puterea unor super-eroi pentru că zilnic lucrează cu micuții care au nevoie de mai multă atenție și care uneori sunt mai greu de înțeles. Sunt copiii cu Sindrom Down, diferiți doar prin faptul că nu pot comunica la fel ca semenii lor de vârste similare, dar care sunt mai calzi, mai veseli și au o abilitate aparte: oferă afecțiune nemărginită celor din jur.

În data de 21 martie ne gândim la ei mai mult ca oricând pentru că este ziua lor și sunt sărbătoriți la nivel mondial. Este momentul perfect să tragem un alt semnal de alarmă celor care îi privesc altfel. Le amintim că sunt tot copii, că au aceleași drepturi și că pentru ei este foarte important să socializeze cu micuții sănătoși, iar integrarea în grup îi ajută foarte mult în dezvoltarea aptitudinilor de comunicare. Incluziunea socială reprezintă terapia cea mai eficientă pentru persoanele cu Sindrom Down.

Anual, Ziua Mondială a Sindromului Down este marcată în cadrul centrelor de recuperare pentru copiii cu dizabilități, din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, prin diverse activități speciale dedicate acestor beneficiari speciali. Ei se pregătesc emoțional pentru ziua cea mai importantă din an și se bucură de fiecare clipă de atenție pe care o primesc. De atât au nevoie, de atenție, de iubire, de grijă și de sprijin pentru a-și depăși forțele proprii, pentru a deveni cât mai independenți.

În județul Dâmbovița statisticile privind copiii cu Sindrom Down sunt constante. Dacă în anul 2019, în cadrul instituției noastre, erau înregistrați 82 de beneficiari cu această dizabilitate, în prezent sunt 85. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița le este alături și îi sprijină prin terapii specifice atât pe micuții cu Sindrom Down, cât și pe părinții acestora, care sunt consiliați pentru a le fi cei mai buni prieteni copiilor speciali din viața lor. Le dorim mulți ani sănătoși, plini de zâmbete și realizări!

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here