Petrecerile din localuri, dar și din locuințe private… în vizorul polițiștilor ! A plouat cu amenzi!

0
921

În perioada 11-12 martie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Dâmbovița, polițiștii, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au desfăşurat noi acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun!

Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2. În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 5.300  de persoane, au fost verificate 279 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 658 de mijloace de transport persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 193 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020.

*Exemple:*

La data de 13 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizati, prin TELVERDE, cu privire la faptul ca intr-un restaurant din municipiul Târgoviște se desfășoară o petrecere.

Polițiștii s-au deplasat la locul indicat, unde au identificat 32 de persoane care participau la o petrecere privata (botez).

Conform prevederilor Legii nr. 55/2020, administratorul localului a fost sanctinat cu amendă în cuantum de 10.000 de lei, organizatorul evenimentului cu 2.000 de lei, iar ceilalți participanți cu 500 de lei, fiecare.

De asemenea, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Târgoviște s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-un imobil de pe raza localității Valea Voievozilor este o petrecere în desfășurare. În urma verificărilor, polițiștii au identificat 30 de persoane, acestea fiind sancționate contravențional cu amendă în cuantum de 500 de lei, fiecare, iar organizatorul cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Reamintim cetățenilor că, în contextul actual, pentru siguranța tuturor, este necesar să respecte prevederile legale impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here