Primarul Târgoviștei, reacție în urma incendiului de la Colegiul Economic ,,Ion Ghica’’

0
72

,,În jurul orei 23.00, la Colegiul Economic “Ion Ghica” din Târgoviște, a izbucnit un incendiu, în secretariatul unității de învățământ. Datorită faptului că școala avea funcționale toate sistemele aferente securității la incendiu, alarma anti-incendiu s-a declanșat, a fost primită alerta la dispeceratul Poliției Locale, fiind anunțat imediat Inspectoratul pentru Situații de Urgență ” Basarab I”.

Pompierii au ajuns în câteva minute, incendiul fiind lichidat rapid, iar pagubele materiale sunt nesemnificative. Precizez că unitatea de învățământ are autorizație de securitate la incendiu, sistemele de securitate moderne existente au funcționat corect, acesta fiind probabil și motivul principal pentru care a fost și evitat un incendiu de proporții.

Vă asigur ca siguranța copiilor reprezintă o prioritate absolută pentru administrația locală târgovișteană, iar programul de investiții fără precedent care vizează infrastructura școlară, iată că oferă și rezultate pe măsură’’, a menționat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan pe pagina sa de socializare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here