Președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu intervine pentru COS Târgoviște

0
188

Scrisoare deschisă adresată domnului Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

 

Domnule Ministru,

Ca târgoviștean, și mai puțin în calitate de om politic, mă adresez direct dumneavoastră pentru că la C.O.S Targoviște timpul aproape a expirat. Pe 22 februarie a încetat măsura acordării șomajului tehnic pentru peste 1000 de salariați și pasul următor – o spune Administratorul Judiciar, este emiterea preavizelor și concedierea colectivă.

Toate acestea se întâmplă după ce, la sfârșitul anului trecut, Guvernul Orban a creat cadrul legislativ care permite preluarea de către stat, prin Ministerul Economiei, a activelor productive ale C.O.S Targoviște, în contul datoriilor bugetare.

Și-au exprimat acordul celelalte ministere avizatoare și mai trebuie doar semnătura dumneavostră pentru preluarea Combinatului și a celor peste 1000 de angajați.

De ce avem nevoie de C.O.S Targoviște?

– Pentru că a rămas singurul producător de oțel-beton din România – 250000 tone /an;

– Economia României are nevoie anual de peste 1100000 tone de oțel-beton;

– C.O.S  este foarte important pentru economia orașului Târgoviște, numeroase firme locale depinzand de producția acestui combinat;

– Forța de muncă calificată din această oțelărie asigură alte 10000 locuri de muncă în domenii conexe;

În susținerea interesului național trebuie să prevaleze dezvoltarea industriilor locale, pentru a reduce dependența de importuri, ducând astfel la micșorarea deficitului comercial al Romaniei.

Pentru dezvoltarea orașului Târgoviște și Romaniei avem nevoie de Combinatul de Oțeluri Speciale !!!

 

Cu considerație,

Președintele Organizației P.N.L Targoviște,

Aurelian Cotinescu – Consilier Local al Primăriei Municipiului Targoviste

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here