,,Polițistii specializați în investigarea criminalității economice au documentat activitatea infracțională a doua persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală ’’

0
59

La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, o femeie în vârstă de 47, din municipiul Târgoviște, și un barbat de 48 de ani, din localitatea Sotanga, cei doi fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

În urma activităților de cercetare penală, efectuate sub coordonarea procurorului de caz, a reieșit faptul că, în perioada ianuarie – decembrie 2012,  în calitate de administratori în drept/fap ai unei  societăți comerciale din domeniul construcțiilor, ar fi evidențiat cheltuieli fictive în actele contabile ale societății și în documentele legale prevazute de Codul fiscal, fiind creat un prejudiciu al bugetului de stat în valoare de 3.071.445 de lei.

Pe parcursul zilei de mâine, 26 ianuarie, cei în cauză vor fi prezentați Tribunalului Dâmbovița pentru dispunerea unor măsuri preventive.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here