Distribuie articolul

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) condamnă politica de austeritate pe care noul guvern intenţionează să o promoveze şi se pregateşte pentru declanşarea actiunilor de protest în perioada urmatoare, potrivit unui comunicat al FSLI! Sindicaliştii atrag atenţia asupra faptului că în condiţiile în care se anunţă creşteri substanţiale de preţuri, după data de 1 ianuarie 2021, măsurile de austeritate impuse de Guvernul Câţu condamnă personalul din învaţământ la un regres al nivelului de trai, care oricum este cu mult sub standardele europene pentru aceeaşi categorie socio-profesională.

«După lovitura primită prin OUG 135/2020, în urma careia personalului didactic i-au fost anulate majorările salariale prevăzute a se acorda, conform legii, începând cu data de 1 septembrie 2020, Guvernul Câţu le anulează şi pe cele care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 ianuarie 2021 şi de la data de 1 septembrie 2021. De asemenea, după trei ani şi jumătate de la intrarea în vigoare a Legii 153/2017, drepturile salariale ale cadrelor didactice care au dirigenţie, gradaţie de merit, care lucrează în învaţământul special sau care predau în regim de simultan sunt incorect calculate prin raportare la salariile de baza din anul 2016. Toate acestea se întâmpla în condiţiile în care poziţionarea funcţiilor didactice în grila de salarizare este în pătrimea inferioară a acesteia !!!

Aceasta este « răsplata » pentru efortul uriaş depus de personalul didactic în acest an în care s-a introdus învăţarea online? Prin efortul personal, financiar şi material, cadrele didactice au suplinit lipsa dotărilor din învaţământ cu dispozitivile tehnice necesare, asa cum prevedea legea, fiind nevoiţi să lucreze de pe laptopurile si telefoanele personale şi să găsească singuri soluţii de avarie, astfel încât procesul de predare-învăţare-evaluare să continue » se mai arată în comunicatul de presă al FSLI. Preşedintele SLI Dâmboviţa, prof. Emil Poamă spune că acestea sunt doar o parte din nemulţumirile lucratorilor din sistemul de învatamânt preuniversitar, şi conform semnalelor primite din teritoriu, se doreşte declanşarea acţiunilor de protest în perioada urmatoare.

 

 


Distribuie articolul