Târgoviște: A început schimbarea lifturilor de la blocurile reabilitate termic pe fonduri europene

0
149

Lifturile blocurilor din municipiul Târgoviște vor fi înlocuite pe bani europeni! Edilul orașului,  Cristian Stan a anunțat că aceasta este o parte componentă importantă a proiectelor de reabilitare termică a blocurilor din municipiul Târgoviște.  Schimbarea primelor lifturi a început deja. Este vorba blocurile nr. 40 și nr. 64 de pe bulevardul Unirii, iar în total vor fi înlocuite 11 lifturi, numai în cadrul proiectelor aflate în derulare la momentul actual. Administrația publică locală târgovișteană are în derulare două investiții majore pentru reabilitarea termică a blocurilor din municipiul Târgoviște, din fonduri europene.

Este vorba de ,,Eficientizarea energetică prin reabilitarea și consolidarea clădirilor rezidențiale din Municipiul Târgoviște – Pachet l.1”, pentru șase componente, respectiv blocurile D1, D2, D3, D4, 5A, 5B, invstiție în valoare totală de 7.288.477,82 lei, respectiv ,,Eficientizarea energetică prin reabilitarea şi consolidarea clădirilor rezidenţiale din Municipiul Târgovişte – Pachet 1.2”, pentru 8 componente, respectiv blocurile F1, F2, 12 ICMD, 40 (scarile A si B), 54, 57 (scarile A și B), 64 (scarile A si B) și blocul K, investiție în valoare totală de 15.618.158,59 lei.

Lucrările avute în vedere sunt deosebit de complexe și vizează izolarea termică a fațadei (parte opacă și parte vitrată), închiderea balcoanelor cu tâmplărie termoizolantă, izolarea termică a planșeului peste subsol, instalarea de panouri solare, înlocuirea corpurilor de iluminat și a circuitelor electrice aferente părților comune, înlocuirea sau modernizarea lifturilor, repararea acoperișului tip terasă, a trotuarelor de protecție, repararea sau înlocuirea instalației de distribuție a apei reci și a colectoarelor de canalizare menajeră din subsoluri, măsuri de reparații si consolidare, adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilitati, etc.

,,Este important să precizăm că sumele datorate de către proprietarii locuințelor vor fi eșalonate pe 10 ani, sunt cuprinse intre 3,5% si 25% din valoarea lucrărilor aferente unui apartament (în funcție de venitul pe membru de familie, proprietarii care au venitul sub salariul mediu net lunar pe economie plătind numai 3,5%) și vor fi achitate numai după recepția finală”, a punctat edilul Târgoviștei, Cristian Stan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here