Asociaţia Medicilor de Familie Dâmboviţa: Despre adeverințele școlare

0
91
Imagine din Sp. Sfantul Pantelimon din Bucuresti.

Prin intermediul unui comunicat de presă, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Dâmboviţa, dr. Ileana Dumitrescu a venit cu precizări referitoare la deschiderea cursurilor și obligația copiilor de a prezenta documentele medicale solicitate de unităţile de învăţământ în această perioadă, conform adresei MS nr.1329 din10.09.2020.

Reprezentanta medicilor de familie din judeţul Dâmboviţa spune că doar pentru copiii care intră într-un nou ciclu de învățământ (grupa mică grădiniță, clasa 0, clasa a V-a, clasa a IX-a) sunt necesare  adeverințe de intrare în colectivitate (care se emit doar în cazul în care nu au fost eliberate la înscriere și care se eliberează în cursul primei luni de școală).

În ceea ce priveşte avizele  epidemiologice, acestea se eliberează: 1. doar după ce copilul/elevul a lipsit minim 3zile din motive medicale; 2. la plecarea în tabere. ,,Adeverințele pentru educație fizică se eliberează, în funcție de programul cabinetului, după începerea școlii”, a declarat dr. Ileana Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din judeţul Dâmboviţa.

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here